65 persoane au considerat această informație folositoare
Ți s-a întâmplat să strănuți și să nu îți explici de ce? Dacă nu este sezonul febrei fânului, nu ești răcit și singurul animal de companie pe care l-ai avut vreodată este o insectă-băţ când aveai 10 ani, atunci e posibil să ai o alergie la praful de casă.
Avem vești bune însă: există o sumedenie de remedii pentru alergia la praf pe care le poți încerca acasă și feluri prin care poți reduce numărul alergenilor din casă. În acest articol vom vedea care sunt cauzele și simptomele acestui tip de alergie și vom împărtăși cinci dintre cele mai eficiente remedii naturiste pentru alergie la praf.
Alergia la praf – cauze și simptome
Înainte de a trece la sfaturile noastre pentru tratarea și evitarea alergiilor la acarieni, trebuie să stabilești mai întâi dacă într-adevăr ai o reacție alergică la acarieni! Iată o listă cu principalele simptome ale alergiei la praf:
- Strănut
- Tuse
- Mâncărime oculară, ochi roșii, care lăcrimează.1
Acum, dacă ești o persoană predispusă la aparent toate tipurile de alergii, probabil te întrebi ce le cauzează. Ei bine, iată câțiva dintre cei mai comuni factori declanșatori:
- Gândacii: Particule mici de la gândaci se regăsesc în praful din gospodărie și pot provoca alergii.1
- Mucegai: ferește-te de mucegai, deoarece particule mici de mucegai pot ajunge în praful din casă!1
- Păr de animale: saliva, urina și părul animalelor de companie pot provoca reacții alergice, mai ales atunci când se amestecă cu praful din casă.1
- Polen: pentru cei care sunt alergici la polen, știai că polenul nu se găsește doar afară, ci este și o componentă comună a prafului din casă?1
- Acarieni: a nu fi confundate cu reacțiile alergice la mucegai, păr de la animalele de companie sau polenul din praful de casă, alergiile la acarieni sunt cauzate de, ai ghicit, acarienii care se găsesc adesea în așternuturi.1 Alergiile la acarienii de praf din casă sunt comune, dar deși acarienii par să fie cauza unei reacții alergice, simptomele alergiei pot fi de fapt cauzate de alți alergeni prezenți în praf.
Acum că știi mai multe despre ce cauzează alergia la acarieni, e momentul să afli câteva sfaturi simple și eficiente pentru a preveni și trata alergiile la praf!
1. Alergia la praful de casă – tratament
În timp ce lucrezi la eliminarea cauzei alergiei la praf, este important să ai grijă de tine. După cum am spus, este întotdeauna o idee bună să mergi la doctor – mai ales dacă ești de părere că ai putea avea astm – dar sunt multe remedii pentru alergia la acarieni pe care le poți lua fără rețetă cum ar fi antihistaminicele care te pot ajuta să faci față reacției alergice la praf.
Pentru o îmbunătățire temporară a stării de sănătate, poți folosi un spray nazal cu soluție salină pentru a reduce disconfortul din nas și gât 3. În zilele în care trebuie să îți sufli nasul des, asigură-te că ai șervețele moi și rezistente Zewa Deluxe Standard la îndemână.
Praful se poate aduna în orice cameră a casei, așa că e bine să ții o cutie de șervețele Zewa Everyday în fiecare cameră ca să nu fii nevoit(ă) să fugi după șervețele de fiecare dată atunci când strănuți. Design-urile inspirate vor arăta bine în orice cameră.
Dr. Helen Evans-Howells spune : „Deși în cazul celor mai mulți care suferă de alergie la acarienii de praf, simptomele sunt ușoare și se ameliorează cu antihistaminice sau cu un spray nazal, există soluții permanente pentru cei a căror calitate a vieții este afectată de alergii. Imunoterapia este un tratament de trei ani care are ca scop desensibilizarea unei persoane față de alergie. Acesta este foarte eficient și există chiar dovezi că poate preveni apariția astmului dacă este administrat copiilor mici care au alergie la acarienii de praf. Asigură-te că discuți cu medicul tău de familie despre opțiunile de tratament dacă simptomele tale sunt deosebit de supărătoare.”
2. Alergie la praf de casă – tratament: ține acarienii departe
Știai că alergia la acarienii de praf este una dintre cauzele comune ale astmului?4 Acarienii de praf trăiesc chiar și în cele mai curate case, prosperând în condiții de umiditate și la peste 21 de grade Celsius4. Din fericire, poți cumpăra spray-uri sau aparate cu ultrasunete care să țină acești alergeni departe.
Mobilierul fin, draperiile și țesăturile sunt preferate de acarienii de praf, astfel că una dintre cele mai simple remedii pentru alergia la praf este folosirea unei lenjerii de pat sau protecții de pus peste saltea și perne cu proprietăți antialergice. Deși nu vor elimina acarienii care trăiesc deja pe aceste articole, nu vor permite altora să intre și astfel vor reduce contactul tău cu ei1.
3. Alergie la acarieni - păstrează umiditatea la un nivel sănătos
Pe lângă faptul că înrăutățesc simptomele alergiei la praful de casă, casele cu o umiditate ridicată sunt un paradis pentru mucegai și ciuperci care pot trăi în praf și pot cauza strănutul. Pentru a reduce umiditatea care poate cauza alergia la praful de casă, deschide în mod regulat geamurile pentru a aerisi casa.
Asigură-te că și temperatura în casă este suficient de ridicată pentru a ajuta la eliminarea umidității. Setează termostatul la 18-20 de grade pentru a te simți confortabil fără să ajuți acarienii să se înmulțească4. Dacă asta nu funcționează, ai putea folosi un dezumidificator pentru a reduce umiditatea și pentru a îmbunătăți calitatea generală a aerului din casa ta.
4. Alergie la praf – tratament naturist: păstrează casa curată
Dacă nu trăiești în Antarctica, sunt mari șanse să nu poți scăpa în totalitate de acarieni, dar o casă curată te poate ajuta să controlezi simptomele alergiei la praf. Curățenia înlătură particule microscopice inclusiv pielea umană, scamele, puful, fărâmituri și altele particule care pot declanșa o reacție alergică la praf1.
Este important să aspiri tapițeria și covoarele, bineînțeles, dar doar aspiratul nu ajută prea mult. De-asemenea, trebuie să speli lenjeria de pat frecvent inclusiv protecția folosită pentru perne și (dacă este posibil) draperiile. În timp ce faci curățenie, protejează-te de praful care se ridică purtând o mască sau rugând pe cineva care nu este alergic la praf să curețe în locul tău.
Sfat: Șterge praful de pe suprafețele dure cu o bucată de hârtie pentru bucătărie care este rezistentă și când este udă cum ar fi Zewa Wisch & Weg Original. Va ajunge și în colțurile dificil de curățat unde praful se poate aduna ușor, iar zonele sale albe îți vor arăta dacă sunt zone care necesită atenție în plus.
5. Schimbări majore
Dacă ești proprietarul casei în care locuiești iar unele lucruri sunt puțin cam ponosite, poate este timpul să faci câteva schimbări ca să înlături alergenii. Covoarele sunt un mediu propice pentru dezvoltarea acarienilor și a altor factori iritanți, așa că dacă alergia la acarieni îți dă mari bătăi de cap, poate nu ar fi rău să renunți la covoare5.
Sperăm că aceste sfaturi și remedii naturiste pentru alergie la praf te vor ajuta să îți creezi un spațiu confortabil și fără alergeni. Dacă ai de-a face cu o alergie la praf, un tratament naturist poate ameliora disconfortul, dar nu uita să mergi la doctor dacă simptomele alergiei la acarieni se înrăutățesc și cere ajutor dacă ai nevoie.
Sources:
1 American College of Allergy, Asthma, & Immunology, Dust allergies
2 Allergy & Asthma Network, Allergy to dust mites
3 Allergy UK, House dust mite allergy
4 Asthma and Allergy Foundation of America, Dust Mite Allergy
Articole similare
7 remedii naturiste pentru febra fânului
Suferi de alergie? Citește acest articol despre remedii naturiste pentru alergia la polen și află cum să-ți ameliorezi starea.
Cum să-ți sufli nasul: 5 sfaturi pentru igiena nasului
Află ce să faci în caz de congestie nazală precum și cinci sfaturi pentru igiena nasului la copii. Învață-i pe cei mici cum să-și sufle corect nasul aici.
Cum să faci față mâncărimii ochilor cauzate de polen
Când te confrunți cu mâncărime la ochi, vrei să știi cum să ameliorezi simptomele. Ce te poate ajuta? Vezi sfaturile și remediile noastre aici.
Tot ce trebuie să știi despre subiectul tratament rinită alergică
Rinita alergică se vindecă? Descoperă remedii, de la medicamente fără rețetă și tratamente de la medic, până la tratamente naturiste.
5 sfaturi pentru alergie la animalele de companie
Citește acest articol pentru a descoperi câteva remedii care te vor ajuta să reduci simptomele alergiei la animalele de companie, ca să vă puteți juca mai mult.
Alergia la copii: cum să faci față febrei fânului
Simptomele alergiei copiilor pot fi controlate. Apasă aici pentru mai multe sfaturi despre tratament alergie copii.