Cum să economisești energie? Ghid de economisire a energiei electrice 

O mamă cu părul creț îi arată telefonul unui băiețel zâmbitor.

Abonează-te la newsletter și bucură-te de noutățile Zewa.

Abonează-te la newsletter și bucură-te de noutățile Zewa.

Mici gesturi și ajustări ale obiceiurilor pot părea neînsemnate, dar, atunci când le întreprindem cu toții, ele contribuie la îngrijirea planetei. Totul începe în intimitatea casei tale! Economisirea energiei electrice acasă reprezintă o modalitate ușoară și eficientă de a diminua impactul nostru asupra mediului în fiecare zi. Descoperă câteva sfaturi pentru economisirea energiei acasă! 

De ce este importantă economisirea energiei electrice acasă? 

Folosim energie în fiecare zi. De fapt, pentru mulți dintre noi, este aproape imposibil să treacă o zi fără să folosim energie, fie că este vorba de electricitate, gaz sau apă. Deși consumul de energie este esențial și inevitabil, este important să fim conștienți de consumul nostru zilnic pentru a limita impactul asupra planetei. Din păcate, poluarea aerului, poluarea apei, schimbările climatice și emisiile de gaze cu efect de seră care afectează negativ mediul sunt toate consecințe ale producției și consumului de energie. 

Eforturile de a găsi modalități de economisire a energiei eletrice sunt importante pentru bunăstarea noastră și a planetei. Până la urmă, cine nu se simte bine știind că are grijă de casa noastră? Nu mai vorbim de faptul că aerul curat înseamnă și o calitate mai bună a vieții.1

Acum că știi de ce ar trebui să ne străduim să reducem consumul de energie, hai să aflăm cum putem să economisim energie acasă! 

Metode de economisire a energiei electrice și a gazului

Un bărbat și o femeie stau pe canapea, zâmbind, în timp ce examinează facturi pe hârtie și folosesc un laptop.

Există numeroase sfaturi practice, rapide și ușor de urmat pentru reducerea consumului de energie electrică și gaz. Nu numai că acestea contribuie la protejarea planetei, dar te pot ajuta și să economisești bani la facturile de energie! Un beneficiu atât pentru mediu, cât și pentru buzunarul tău. 

Măsuri de economisire a energiei electrice și a gazului acasă 

Te întrebi cum să faci economie de energie electrică sau gaz acasă? Am adunat câteva sfaturi practice pe care le poți aplica în fiecare zi pentru a reduce consumul de energie acasă și pentru a limita impactul asupra mediului (și asupra facturilor tale de energie)!  

Ai grijă de planetă și de cei dragi printr-un consum mai mic, folosind aceste metode de economisire a energiei:  

  • Închide luminile atunci când părăsești o cameră. Este o practică bună și simplă pentru reducerea consumului de energie electrică acasă. Așa că, nu uita să becurile când ieși din cameră! 

Dacă ți se întâmplă să uiți să închizi luminile, încearcă să pui mici notițe în fiecare cameră ca memento. În curând, va devine un obicei pe care îl faci cu ochii închiși!

  • Scoate aparatele din priză atunci când nu le folosești. Știai că un dispozitiv conectat la priză consumă energie chiar și în modul stand-by2? Așadar, un sfat practic dacă te întrebi cum poți economisi energie acasă este să deconectezi sau să oprești de la priză aparatele neutilizate. Acum, nu toate dispozitivele neutilizate pot fi deconectate. Unele prize sunt greu accesibile, în timp ce unele electrocasnice trebuie să fie în permanență conectate la priză - nu ai vrea să deconectezi frigiderul plin de legume proaspete și produse lactate! Totuși, unele aparate pot fi ușor de deconectat când nu sunt în uz, pentru economisirea energiei electrice acasă. Printre acestea se numără cuptorul cu microunde, prăjitorul de pâine, fierbătorul, televizorul, uscătorul de păr și alte dispozitive de coafură, încărcătoarele de telefon și laptop. Ești la doar un pas de a oferi mai multă grijă planetei! 
  • Folosește mașina de spălat cu grijă. Spală-ți hainele la o temperatură mai mică pentru economisirea energiei electrice. Dacă setezi ciclul de spălare la 30°C, poți economisi până la 40% din energia utilizată la temperaturi mai ridicate3. Încearcă să speli hainele mai rar, asigurându-te că mașina de spălat este plină înainte de a o porni. 
  • Evită să folosești uscătoarele de rufe. Un uscător de rufe consumă în medie 4,5 kWh pe ciclu.4 Usucă hainele pe suporturi când este posibil, pentru a reduce consumul de electricitate și a avea grijă de mediu. În plus, cui nu-i place mirosul hainelor proaspăt spălate în casă? 
  • Alege cantitatea potrivită de apă atunci când umpli ibricul. Cu cât fierbi mai puțină apă în ibric, cu atât economisești mai multă energie. Așadar nu este nevoie să pui prea multă apă atunci când îți faci o ceașcă de ceai! 
  • Redu timpul petrecut la duș și încearcă să eviți băile pentru a economisi apă. Deși un duș lung și fierbinte poate fi tentant - și uneori absolut necesar pentru îngrijirea personală! - un duș rapid și eficient poate oferi aceeași senzație plăcută și, în același timp, ajută la economisirea apei! De ce să nu aprinzi o lumânare, să asculți muzică relaxantă și să renunți la baie pentru un colț confortabil pe canapea în schimb?  
  • Scade temperatura la încălzire. Reducerea temperaturii la încălzirea centrală cu câteva grade poate contribui la economisirea de curent electric și gaz.5 O diferență de un grad sau două nu îți va afecta confortul în mod semnificativ (și poți oricând să te îmbraci mai gros!), dar va contribui la economisirea energiei acasă și la reducerea impactului asupra mediului! 

În schimb, renunță la folosirea aparatului de aer condiționat în zilele călduroase. Astfel vei reduce consumul de energie electrică și te vei feri de efectele neplăcute ale aerului condiționat (în cazul în care ai de-a face cu „răceală de la aerul condiționat”, asigură-te că ai mereu la îndemână șervețelele noastre moi, dar rezistente).

Acum că ai aflat câteva trucuri simple și sfaturi pentru economisirea energiei acasă, e timpul să trecem la următorul pas și să facem niște schimbări la electrocasnicele tale. Citește în continuare pentru mai multe metode de economisire a energiei electrice în locuințe! 

Metode de economisire a energiei: transformă-ți locuința într-una eficientă energetic! 

Pe lângă ideile simple pe care le-ai aflat deja, poți face din casa ta un spațiu prietenos cu mediul și eficient energetic. Fără prea multă teorie, iată câteva schimbări practice pe care le poți face pentru economisirea energiei electrice și a gazului:   

  • Optează pentru becuri LED. Această tehnologie de iluminat consumă mai puțină energie, fiind astfel o modalitate eficientă de economisire a curentului electric. În plus, aceste becuri rezistă mai mult decât becurile obișnuite, ajutându-te să economisești bani la achiziția de becuri! 6 
  • Instalează un contor inteligent. Acest dispozitiv monitorizează consumul tău de gaz și electricitate, oferindu-ți o perspectivă asupra modului în care utilizezi energia. Ajustează-ți setările în funcție de informațiile oferite de contor pentru a reduce impactul asupra mediului! Mai mult, un contor inteligent transmite furnizorului tău o citire precisă a consumului tău de energie, astfel încât vei plăti doar pentru ceea ce utilizezi și vei evita estimările inexacte și costisitoare.7  
  • Optează pentru ferestre termopan. Acestea sunt mai eficiente din punct de vedere energetic decât cele obișnuite, deoarece pot reduce pierderea sau câștigul de căldură cu aproape 30%.8  În felul acesta, vei economisi gaz și electricitate pentru încălzire și climatizare - un beneficiu dublu pentru mediu! 
  • Alege electrocasnice eficiente din punct de vedere energetic. De obicei, electrocasnicele sunt evaluate pe o scară de la A la G, clasa A fiind cea mai eficientă energetic, iar G cea mai puțin eficientă.9 Electrocasnicele din clasa energetică A consumă mai puțină energie; astfel, optează pentru congelator, frigider, cuptor cu microunde, boiler și alte aparate electrocasnice din clasa A, pentru a satisface mai multe nevoi ale casei tale, consumând mai puțin, în beneficiul mediului. 

 Încearcă aceste sfaturi pentru economisirea energiei în locuința ta și contribuie la efortul de a proteja mediul - în ritmul tău! Formarea obiceiurilor de consum durabil în casă și menținerea acestora sunt pași importanți pentru reducerea consumului de energie electrică și gaz și pentru diminuarea impactului asupra Pământului. O schimbare începe cu mici gesturi făcute în fiecare zi. 

Surse: 

1 European Environment Agency, “Environmental impact of energy,”

2 Energy.gov, “How to stop energy vampires from attacking your home,” 

3 Ovo Energy, “Top 13 ways to save electricity at home and reduce your bills,” 

4 Mark Electrical, “How much does a tumble dryer cost to run?” 

5 Should I turn my boiler’s flow temperature down?, Energy Saving Trust

6 Energy.gov, “LED lighting,” 

7 Gov.uk, “Smart meters: a guide for households,” 

8 Sustainability Victoria, “Home window glazing,” 

9 Energy Saving Trust, “Home appliances,”


A fost folositor acest articol?Mulțumim pentru feedback!
sau

Primește cele mai noi informații și oferte speciale

Urmărește-ne